Programul Erasmus

Programul Erasmus face parte din programul educaţional Socrates al Comisiei Europene şi se adresează învăţământului superior. Programul a fost iniţiat în anul 1987 şi cuprinde în prezent 31 de state europene. Prin acest program, 200.000 de studenţi se deplasează în fiecare an în ţări altele decât ale lor pentru studii semestriale sau anuale.

Programul Erasmus are ca scop încurajarea cooperării academice şi a mobilităţii studenţilor şi a cadrelor universitare, precum şi lansarea şi dezvoltarea de reţele şi proiecte multilaterale. Studenţii participanţi în acest proiect beneficiază de sistemul european de credite transferabile, sistem care facilitează recunoaşterea creditelor acordate de către instituţiile-gazdă.

Universitatea Babeş-Bolyai participă la Programul Erasmus din anul 1998, mărind continuu atât numărul universităţilor partenere, cât şi diversitatea domeniilor de studiu.

În ce priveşte limba română, studenţii Erasmus beneficiază de două tipuri de cursuri.

1) De două ori pe an, înainte de cele două semestre ale anului universitar (în septembrie, respectiv, ianuarie-februarie), Centrul de Cooperări Internaţionale al Universităţii Babeş-Bolyai organizează Cursurile intensive EILC – Erasmus Intensive Language Course (4 săptămâni, 4 ore pe zi) de limba română, nivel începător, cursuri care se finalizează cu un examen. Pentru mai multe informaţii despre aceste cursuri, ca şi pentru informarea despre posibilitatea de înscriere la aceste cursuri, accesaţi: Universitatea Babeş-Bolyai – Centrul de Cooperări Internaţionale – Student mobility – Erasmus – Erasmus intensive language courses (EILC).

2) Pe parcursul celor două semestre, cursurile de limba română sunt organizate la Facultatea de Litere. Studenţii sunt organizaţi în grupe, în funcţie de nivelul pe care îl au. În fiecare semestru se organizează grupe de nivel începător, intermediar I, intermediar II şi avansat. În cadrul fiecărui curs se predau noţiuni practice de limba română, dar şi elemente de cultură şi civilizaţie românească. Studenţii urmează aceste cursuri pe parcursul unui semestru sau al unui an universitar, în funcţie de perioada în care studentul beneficiază de bursa Erasmus, având 4 sau 6 ore pe săptămână. La finalul fiecărui semestru, studenţii sunt examinaţi şi notaţi. Examenul de limba română conţine atât probe scrise, cât şi o probă orală.

În cadrul acestor grupe sunt incluşi nu doar studenţii care sunt înmatriculaţi, pe durata contractului Erasmus, la Facultatea de Litere, ci toţi studenţii care vin în cadrul programului în Universitatea Babeş-Bolyai. Tot în aceste grupe Erasmus sunt incluşi studenţi care vin la Universitatea Babeş-Bolyai în cadrul altor acorduri (CEEPUS) sau cu burse guvernamentale ori de alt tip (DAAD).